268.
Numai o lună de nu cânt
Numai o lună de nu cânt,
îmi pare că s-a stins un soare
și că de veacuri pe pământ
n-am mai ajuns la sărbătoare.
Numai o clipă de nu sunt
cu frații mei un gând în toate,
alerg, mă lupt și mă frământ
să pot s-ajung la unitate.
Numai o zi de nu citesc
Cuvântul Sfânt al Cărții Tale,
se uscă gândul meu și-mi cresc
noi temeri și-ndoieli pe cale.
Numai un ceas de nu mă rog,
îmi arde inima-nsetată
și-mi pare sufletul zălog
la o-ntristare necurmată.
Numai o clipă de nu-Ți pot
simți Prezența lângă mine,
nici Cerul, nici pământul tot
nu pot ființa să-mi aline.
Căci, drag Iisus, iubirea mea,
cu cât mai din belșug Te are,
cu-atât Te cere și Te vrea
mai din adânc, mai cu-nsetare.
Din orice lună, zi sau ceas,
acele clipe mai senine
mi-au fost, Iisus, și mi-au rămas
doar care le trăiesc cu Tine.