269.
Se duce-n toată lumea vântul
Se duce-n toată lumea vântul
vestind a' Tale-adânci iubiri,
purtând a' Tale dulci miresme;
doar eu să nu merg nicăiri?
Și soarele, pe lumea-ntreagă
vărsându-și strălucirea lui,
vorbește despre-a Ta lumină;
doar eu să nu spun nimănui?
Și ploaia, peste tot pământul,
ducând belșug în orice loc,
vestește marea-Ți bunătate;
doar eu să n-o vestesc deloc?
Și tunetul, trecând pe-ntinderi,
vorbește de tăria Ta,
de Judecata Ta cea dreaptă;
doar eu să nu spun despre ea?
Și întunericul vestește
că-n lume toate-odată-apun
spre-a se renaște iarăși toate;
doar eu aceasta să n-o spun?
În lume toate, toate, toate
Te preamăresc pe Tine-n veac...
O, Dumnezeul meu cel Veșnic,
doar eu să tac? Doar eu să tac?