296.
Dragul mult-iubirii mele
Dragul mult-iubirii mele
plin de raze-n păr,
sub privirile de stele,
m-ai trezit sub măr;
strălucind de haruri grele,
m-ai trezit sub măr.
Cerul se-ntindea sub mine,
zarea - căpătâi,
m-a unit pe veci cu Tine
dragostea dintâi;
dulcea, minunata, sfânta
dragoste dintâi.
Mi-ai umplut cu-a Ta privire
inima de drag,
fericit de-a ei sfințire,
n-am mai fost pribeag;
dintr-un ceas de strălucire,
n-am mai fost pribeag.
Îți ascult răpit Cuvântul,
plâng când Ți-l ascult,
oare unde-i azi pământul,
de-s în cer de mult?
Unde s-a pierdut pământul,
de-s în cer de mult?
De ce oare-ntreaga Fire
cântă-acum așa?
Mai e oare fericire
dulce ca a mea?
Nu e, nu e fericire
dulce ca a mea!
Unde-i azi cetatea, oare,
unde-s câinii răi?
Cântă-atâta sărbătoare
dulce-n ochii Tăi,
numai pacea și iertarea
cântă-n ochii Tăi.
Cântă ca un roi de-albine
câmpu-n floare plin,
zările-s de taine pline,
totul e divin,
lângă Tine, lângă Tine
totul e divin.
Țes cununi de rouă zorii
să ne-anine-n păr;
fericiți nemuritorii
cununați sub măr,
Nunții Sfinte, Sărbătorii,
cununați sub măr...