300.
Porumbel cu aripi albe
- Porumbel cu aripi albe,
ochiul meu te pierde;
peste lume, peste țară,
du-te și te-ntoarce iară
c-o crenguță verde.
Ai plecat de-atâta vreme
peste nori de spume,
zarea e mereu pustie,
oare nici o bucurie
nu-mi găsești tu-n lume?
- Spune-mi, vântule, de ce sunt
căile deșarte,
s-a pierdut prin văi străine,
ori nu-l lasă mâini haine,
ori e-n ceas de moarte?
Sau privirea ce-l așteaptă
n-o să-l mai dezmierde?...
- N-o să vină niciodată,
că n-a fost în lumea toată
o crenguță verde!...
Dar tu ține-ți către ceruri
mâini neobosite,
calde rugăciuni trimite-I
Domnului în veci iubitei
Țări făgăduite.
Și vei moșteni-n lumină
har ce nu se pierde,
toată Țara Minunată
de-unde-ai așteptat odată
o crenguță verde!...