Fecioară înțeleaptă

Fecioară înțeleaptă cu candela aprinsă, ce trează-aștepți întruna pe Mirele Slăvit, se lasă înserarea pe fața zilei stinsă, iar Fața Lui slăvită nici azi n-a răsărit. Pe cerul larg răsare puzderie de stele, frumoșii Lui luceferi răsar în lung și-n lat, dar nici în seara asta nu vezi venind prin ele Luceafărul iubirii și Soarele-așteptat. Se-ntinde ca o mreajă a somnului ispită lumina să ți-o stingă, vegherea să ți-o ia, dar, suflet alb, păstrează-ți nădejdea neclintită, căci lupta așteptării curând se va-ncheia! Cu candela credinței aprinsă, o, fecioară, rămâi spălându-ți ochii prin lacrimi de-orice somn, în haina curăției, frumoasa ta comoară, așteaptă cu răbdare pe-al Slavei dulce Domn! Veghează, mai veghează, mai suferă o clipă, în candela sleită mai toarnă-ți untdelemn, vor trece toate-acestea, vor trece-așa de-n pripă, cum n-ar fi fost vreodată, când El va face-un semn! Dorm toți? O, nu-i nimica! Tu rabdă și veghează! Plângi mult? E grea vegherea? El știe tu cât plângi! Dar iată Răsăritul cum tot se luminează și-obrazul tău cu lacrimi în slavă ți-l răsfrângi! Răsare Fața Dulce a Celui Care Vine, iar Harul într-o clipă pe veci te-a mângâiat; cu ce cununi mărețe de sori și stele pline îți va-mbrăca El fața ce-a plâns și-a privegheat!