315.

Sfârșit e tot ce-a fost durere

Sfârșit e tot ce-a fost durere, sfârșit pe veci e-al tău suspin, spre veșnicii de mângâiere, o, vino, Ceru-ntreg te cere, Iubito, scoală-te și vin'! (bis) Trecute-s ploile dușmane, se face-acum pe veci senin, trecută-i iarna de prigoane, o, vin' să-ți vindec orice rane, Iubito, scoală-te și vin'! (bis) Privește florile de stele pe care-n calea ta le-anin pe pajiștile Țării Mele să te-ncununi pe veci cu ele Iubito, scoală-te și vin'! (bis) De-azi depărtarea e sfârșită, uniți vom fi de-acum deplin, la Veșnicia Strălucită, o, vino, Sora Mea iubită, Iubito, scoală-te și vin'! (bis) Cu cântec și cu veselie e cerul cerurilor plin, pe strălucita lor câmpie să strălucești de bucurie, Iubito, scoală-te și vin'! (bis) O, vino, viile-nflorite împart parfumul lor divin, în Pomul Vieții pârguite te-așteaptă roadele dorite, Iubito, scoală-te și vin'! (bis) O, vino-n Veșnica Cetate să bem al Nunții Noastre Vin, să facem veacuri minunate un cântec și-o iubire toate, Iubito, scoală-te și vin'! (bis)