316.
Ce dor adânc îmi e de Tine
Ce dor adânc îmi e de Tine,
al vieții mele Mire Sfânt,
/ ca dorul nopților din mine
de soarele ce nu mai vine,
de cântecul ce nu-l mai cânt. /(bis)
Te vrea iubirea-mi pururi nouă,
cu doru-i tot mai sfânt și-aprins
/ și plâng ca zorii după rouă,
și stau cu mâinile-amândouă
și sufletul spre Tine-ntins. /(bis)
E-n pieptul meu, sfâșietoare,
dorința de-a Te-avea, Iisus,
/ ca setea arsei căprioare
de-a apei limpede răcoare,
ca taina dorului nespus. /(bis)
Și parcă-aici, pe-așa de-aproape,
Te simt pe undeva ascuns,
/ că-mi vezi și lacrima-n pleoape,
și dulcile privirii ape,
că de-aș șopti ar fi de-ajuns. /(bis)
M-ai auzi - și n-ar fi-n stare
nimic să Te oprească-apoi
/ și-n sfânta clipă următoare
am fi un duh și-o întrupare,
un har și-o taină amândoi. /(bis)