321.
Ierusalim, cetatea mea
Ierusalim, cetatea mea,
tot sufletu-mi suspină,
/ când, oare, când te voi vedea,
când oare-n tine voi intra,
să cânt, în mântuirea ta,
pe marea cristalină? /(bis)
Ierusalim, sfânt dor nestins,
ce dulce va fi-n tine,
/ când lungul zbucium va fi-nvins,
când Țelul drag va fi atins,
iar plânsul șters, uitat și stins
și zările - senine! /(bis)
O Rai cu ziduri de topaz,
iubirea mea te cheamă,
/ cu rugăciunile-n extaz,
cu râu de lacrimi pe obraz,
cu dorul să te vadă az',
strigându-ți: Ia-mă! Ia-mă! /(bis)
O, pân-atunci, Ierusalim,
trimite-ne din tine
/ arvuna harului sublim
pe care-l cerem și-l dorim
biruitori să moștenim
comorile-ți divine! /(bis)