337.
Am fost o harfă plângătoare
Am fost o harfă plângătoare,
ce-am prins în faptul unei seri
/ pe-a' mele strune-ncepătoare
să plâng lumeștile dureri. /(bis)
Dar într-o dulce primăvară,
când codru-i plin de muguri deși,
când pe cărări ninsese iară
cu-o albă floare de cireș,
o Mână S-a atins de strune,
și-n taina liniștii din lunci,
/ un cântec a pornit să sune
cum nu cântasem pân-atunci. /(bis)
Ani mulți mi-am legănat întruna,
pe-al melodiei sfânt ecou,
/ când, notă după notă, struna
cânta, de-acum, un cântec nou... /(bis)
Din clipa cea de mângâiere,
în mai mulți spini am stat și-apoi,
dar n-am mai plâns de-a mea durere
nici de-ale lumii mari nevoi,
ci-n rugăciune și-n cântare,
cu inima și gândul Sus,
/ am scos din fermecata strună
cântări și psalmi pentru Iisus. /(bis)