339.
Eu n-am avut vreodată
Eu n-am avut vreodată
s-aduc vreun dar, Iisuse,
pentru iubirea care
mi-ai pus-o căpătâi,
doar dragostea curată
și dorurile duse
și-nveșmântate-n soare
mi-au fost la fel ca-ntâi.
Refren:
Iubirea, o, numai iubirea,
lumină din inima mea,
să-Ți cânte în graiuri nespuse,
o, Doamne Iisuse, aș vrea!
Și n-am, iubit Iisuse,
cuvinte de-nchinare,
nici rugă de mărire
cum aș dori să pot,
căci graiuri nemaispuse
în veac n-ar fi în stare
s-arate ce sfințire
e-n harul Slavei tot.
Nici n-o să am cuvinte
topite în iubire,
nici dragoste aprinsă
cât aș dori s-adun.
De-aș vrea să-Ți spun prea multe,
Ți-aș scade din mărire,
căci slova e prea strâmtă,
oricum aș vrea s-o spun.
Dar o să am odată
o harfă fără seamăn,
ce-Ți va cânta-mpreună
cu zeci de mii de sfinți,
când veșnicia toată
va fi cu mine geamăn,
ca-n cea mai dulce strună
- cântările fierbinți.