341.
Iubirea mea plecată Sus
Iubirea mea plecată Sus,
să ne gătești Căminul,
/ ce mult te-aștept de când te-ai dus
să ne aduci alinul! /(bis)
Desfă-te din nălțimi și-ți ia
ființa de lumină
/ și, strălucind prin zarea mea,
frumoasă, dulce, vină! /(bis)
Alunecă grăbită, lin
prin noaptea care-apune
/ și-apropie-mi-te divin
în Taină și Minune! /(bis)
Iar când vei fi în fața mea,
uimit transfigurată,
/ ridică-ți lin marama grea
și-arată-mi-te toată! /(bis)
Prin vălul tău de-un roz ceresc
îți voi privi sositul,
/ așa cum zorii-și dezvelesc
spre soare răsăritul. /(bis)
Și-apoi, o clipă, să-ți mai pot,
răpit, sorbi privirea,
/ până-nsușindu-mi-te-n tot,
să mor șoptind: Iubirea... /(bis)