343.
Din zorii zilei mele
Din zorii zilei mele
în lanul Tău m-am dus,
culegător de spice,
așa cum Tu mi-ai spus.
Cântau secerătorii,
eu îi urmam tăcut,
/ sfios și singuratic,
și lăcrimând ca Rut. /(bis)
Prin tot zăduful zilei,
sub soarele arzând,
cu fruntea aplecată,
m-am ostenit tăcând,
dorind, când vine seara,
să-Ți pot aduce-n prag
/ cu-o dragoste smerită
toți snopii strânși cu drag. /(bis)
Stăpâne, iată, seara
se-ntinde peste văi,
pe rând se-ntorc Acasă
toți lucrătorii Tăi.
În urma tuturora
mă-ntorc și eu tăcut,
/ sfios, și singuratic,
și lăcrimând ca Rut. /(bis)
Mă rușinez de rodul
puțin agonisit,
dar Tu cunoști arșița
prin care m-am trudit.
O, iată vine noaptea,
Îți cer un adăpost
/ s-adorm cu cei cu care
la munca Ta am fost. /(bis)
Întinde-Ți peste mine
veșmântul Tău plăcut,
la sfintele-Ți picioare
s-adorm și eu, ca Rut.
Iar Mâine Dimineață
mă scoală fericit
/ să-ntâmpin Bucuria
spre care-am suferit! /(bis)