348.
Ce liniștiți sunt pașii Tăi
Ce liniștiți sunt pașii Tăi
în mine când coboară
și pe-a' iubirii mii de căi
ființa-mi înconjoară!...
Ca mersul stelelor pe cer,
ca răsăritul lunii,
/ ca luntrea gândului năier
pe apa rugăciunii, /(bis)
ca izvorârea din afund
a stropilor spre unde,
ca taina harului profund
când duhul mi-l pătrunde,
ca roua cerului senin
pe iarba aplecată,
/ ca seara ce-nfășoară lin
pădurea nemișcată, /(bis)
ca șoapta dulcii adieri
prin spicele-nflorite,
ca pacea marilor tăceri
pe culmile-nsorite,
ca zvonul pașnicei cântări
din sânul primăverii,
/ ca sfintele înfiorări
din noaptea Învierii... /(bis)
Ca a' iubirii dulci văpăi
spre-a inimii comoară...
/ Ce liniștiți sunt pașii Tăi
în mine când coboară!... /(bis)