356.
O, cerule-nstelat, ce tainic
O, cerule-nstelat, ce tainic
mărturisești pe Dumnezeu
a' Cărui frumuseți și-ntinderi
le-arăți și le ascunzi mereu!
O, soare strălucit și falnic,
ce minunat mărturisești
/ pe-Acel al Cărui chip, și zâmbet,
și dragoste, și milă ești! /(bis)
O, munți înalți, cât de puternic
și de măreț mărturisiți
pe Dumnezeu de-a' Cărui Mână
și-nțelepciune-ați fost zidiți!
O, câmpule-nflorit, ce dulce
mărturisești înfiorat
/ desăvârșita frumusețe
a Celui Care te-a creat! /(bis)
O, văi adânci, o, vânt puternic,
o, mări cu larg înspăimântat,
o, codri-ntinși, vuind de tunet,
cum ne grăiți de-nfricoșat!
O, veșnic necuprinse-ntinderi,
ce-asurzitor și ce tăcut
/ ne-nvinuiți, mărturisindu-L
pe-Acela Care v-a făcut! /(bis)
...Ce dezvinovățiri să poată
afla, în fața Ta, acel
/ ce n-a vrut, Doamne, nici să creadă,
nici să-nțeleagă-n nici un fel? /(bis)