366.
Te nalț, Doamne, pururi, căci m-ai ridicat
Te nalț, Doamne, pururi, căci m-ai ridicat,
pe vrăjmași să râdă Tu nu i-ai lăsat.
Am strigat spre Tine, Doamne-ndurător,
Tu m-ai scos din groapă, n-ai lăsat să mor.
Sufletul meu, Doamne, din mormânt l-ai scos,
m-ai adus la viață dintre morți de jos.
Domnului cântați-I ai Lui preaiubiți,
și măritu-I Nume pururea-L slăviți!
Căci o clipă ține El mânia Sa,
îndurarea-I însă, toată viața ta.
Seara vine plânsul chinului amar,
dimineața vine veselia iar...
Când îmi mergea bine, îmi ziceam așa:
"Niciodată, Doamne, nu m-oi clătina!"
căci pe-un munte tare Tu m-ai așezat,
dar Ți-ai ascuns Fața și m-am tulburat.
Dar eu către Tine m-am rugat, zicând:
"Ce câștigi Tu, Doamne, dacă mor curând?
Te slăvește, oare, țărâna de jos,
poate ea să spună cât ești credincios?
Doamne-ascultă, Doamne, fii îndurător,
vino și-mi ajută că-s făr' de-ajutor!..."
Iar Tu-n veselie plânsul mi-ai schimbat,
dezlegându-mi jalea, și m-ai bucurat.
Pentru ca să-Ți cânte mult inima mea,
gura mea să cânte, mută să nu stea.
...Doamne, Domnul Slavei, eu, cât voi trăi,
pururea pe Tine Te voi preamări.