376.
De nu zidește Domnul, El, o casă
De nu zidește Domnul, El, o casă,
degeaba vor lucra cei ce-o zidesc,
de nu păzește Domnul o cetate,
degeaba vor veghea cei ce-o păzesc!
Degeaba vă sculați de dimineață
și vă culcați târziu în noapte iar,
/ ca să mâncați o pâine câștigată
cu trudă, cu durere, cu amar! /(bis)
Căci El la toți aceia ce-L ascultă,
la preaiubiții Lui, El le va da
ca-n somn, și pâinea care le lipsește
și totdeauna pâinea vor avea.
Copiii, iată, sunt o moștenire,
o răsplătire de la Domnul Sfânt,
/ cum sunt săgețile pentr-un războinic,
copiii cei din tinerețe sunt. /(bis)
Ferice-acel ce-și umple cu ei casa,
ferice omul care-i va avea,
căci când vorbi-vor cu dușmanii-n poartă
ei nicicând rușinați n-or rămânea. (bis)