386.

Cântă-I, Mamă, cântă psalmii minunați

Cântă-I, Mamă, cântă psalmii minunați, până se-nchid dulce ochii legănați, până-I cade moale mâna din a ta, cântă-I, Mamă dulce, nani-nani-na... Cântă-I, Mamă, (bis) Fiul să Se culce, nani-nani-na... Refren: Cântă-I lui Iisus, Mielul cel supus, Care vine-acum pentru-al Crucii drum și Se va jertfi spre-a ne mântui. (bis) Cântă-I, Mamă bună, s-aibă somnul lin, că din cer cu lună îngerașii vin, și din cer cu stele, Tatăl, suspinând, face semn, prin ele, binecuvântând... Cântă-I, Mamă, (bis) cântă-I, Mamă dulce, nani-nani blând...