412.
Mi-ai cântat cu glas de lacrimi
Mi-ai cântat cu glas de lacrimi,
legănându-mă alene,
alinându-mi cu-al tău cântec
lacrima ivită-n gene...
Și mi-ai plâns înfiorată
cântecele duioșiei,
de-ai trezit în al meu suflet,
cald, fiorul armoniei.
Mamă, mamă, dulce mamă...
de-ai trezit în al meu suflet,
cald, fiorul armoniei.
Mi-ai citit în ceasuri sfinte
din Cazanii și Scriptură,
a lui Dumnezeu iubire
ele-n inimă-mi crescură.
În singurătatea serii,
luminat de raza lunii,
m-ai făcut să simt puterea
și odihna rugăciunii.
Mamă, mamă, dulce mamă...
m-ai făcut să simt puterea
și odihna rugăciunii.
De durerea altor lacrimi
te-am văzut plângând pe tine
și de-atuncea port durerea
altora și eu în mine.
Pentru adevăr, întruna,
te-am văzut fără de teamă
și de-atunci știu c-adevărul
e curaj și luptă, mamă.
Mamă, mamă, dulce mamă...
și de-atunci știu c-adevărul
e curaj și luptă, mamă...
... A trecut în urmă vremea
și-ntr-o toamnă grea, târzie,
m-a răpit de lângă tine
lumea largă și pustie.
Ai vărsat atunci, amare,
mii de lacrimi în năframă
și cu inima zdrobită
m-ai pierdut în zare, mamă.
Mamă, mamă, dulce mamă...
și cu inima zdrobită
m-ai pierdut în zare, mamă.
Mult umblai de-atunci prin lume,
multe ochii mei văzură,
multe șoapte mă chemară,
multe vânturi mă bătură;
dar din mii de lucruri scumpe,
de ființe și de nume,
tu-mi rămâi mereu ființa
cea mai mult iubită-n lume.
Mamă, mamă, dulce mamă...
tu-mi rămâi mereu ființa
cea mai mult iubită-n lume.
...Astăzi, tot străin, și singur,
și departe sunt de casă,
dar sunt fericit, măicuță,
c-azi și tu ești credincioasă
și că știu că-odată-n ceruri,
unde nu mai sunt suspine,
fericit voi fi-mpreună,
printre cei iubiți, cu tine.
Mamă, mamă, dulce mamă...
fericit voi fi-mpreună,
printre cei iubiți, cu tine.
Dumnezeu să-ți dăruiască,
scumpă mamă, mângâiere,
mâna Lui să-ți șteargă ochii
de-orice lacrimi de durere;
să-ți văd chipul totdeauna
luminat de bucurie!
Cea mai fericită mamă,
Doamne, mama mea să fie!
Mamă, mamă, dulce mamă...
Cea mai fericită mamă,
Doamne, mama mea să fie!