420.
Prieten tinereții mele
Prieten tinereții mele
și lacrimilor mele dor,
și soț singurătății grele,
Te cânt, Iisus, și Te ador!
Ce n-am putut nici mamei spune,
atât de-adânc, de cald și des,
am spus iubirii Tale bune,
simțindu-mi sufletu-nțeles.
În anii de răscruci amare,
cu sufletul zdrobit de tot,
la nimeni negăsind crezare,
la Tine am știut că pot.
Ce nimeni n-a mai fost altcine
să-mi fie-n ceasul disperat,
ai fost Tu-n stare pentru mine,
căci m-ai iubit cu-adevărat.
Ți-aș spune-n nu știu ce cuvinte
de adorare și fior
cât mi-e iubirea de fierbinte,
dar nu pot cât Îți sunt dator.
Prieten tinereții mele,
cu cât mi-ai dat și mi-ai adus,
al Tău sunt eu, a Tale-s ele,
pe vecii toți, pe toți, Iisus!...