457.
Într-o vineri ca aceasta
Într-o vineri ca aceasta,
drumul Golgotei suiai,
crucea lumii-ntregi pe umăr
și pe suflet o purtai...
Jertfa ispășirii mută
ai primit să fii făcut;
nimeni n-a vorbit ca Tine,
nici ca Tine n-a tăcut.
Sfintele Femei, cu lacrimi,
Te-nsoțeau nemângâiat,
Tu plângeai Ierusalimul,
mult-răbdatul pom uscat.
Fața Ta ștergând-O una,
peste vălul ei de in
Ți-ai lăsat pe totdeauna
urma chipului de chin.
Cirineanu-Ți duce crucea,
ultim ajutor duios,
sus, întins pe cruce, sângeri
sub ciocanul nemilos.
Spre vrăjmașii Tăi, spre Mama,
spre tâlharul pocăit,
rugăciune, și iubire,
și iertare-ai dăruit.
Cu oțet în loc de apă
lumea-Ți răsplătește-amar.
Omul moare... Dumnezeul
strălucește plin de Har.
Slavă îndelungii Tale
suferințe și răbdări,
Dumnezeul nostru, Jertfa
Veșnicei Răscumpărări!