477.
Ce cununie strălucită
Ce cununie strălucită
a fost a mea, Iisuse Drag,
/ pe nici o casă aurită
n-a fost nălțat mai dulce steag! /(bis)
Pe nici o frunte luminoasă
n-a fost un mai divin sărut
/ și nimănui n-ai dat, ca mie,
ce dar mai scump Ți s-a părut. /(bis)
Ce mâini mi-au așezat cununa,
ce martori mi-am văzut cântând!
/ Priveau și soarele și luna
ce nu văzuseră nicicând. /(bis)
Roiau în jurul nostru stele
și îngerii erau nuntași,
/ stăteau în jurul mesei mele
cei mai frumoși înaintași... /(bis)
Ce cor ceresc și ce cântare,
prin șapte ceruri răsunând,
/ cântau, când Sfânta-Ți Sărutare
mi-ai dat-o, binecuvântând! /(bis)
Și când cereștile inele
ni le-ai schimbat cu Mâna Ta...
/ O, Nunta Veșniciei mele,
să nu te pot în veci uita!... /(bis)