501.
Lângă Poarta Veșniciei
Lângă Poarta Veșniciei
îmi pun faptele-n cântar,
dar oricât mi-au fost de bune,
astăzi fără preț îmi par.
Refren:
Doamne, cum să cred, prin fapte,
c-aș intra-n Cetatea Ta?
Numai harul, numai harul
singur e salvarea mea.
Iată, din belșugul pâinii
ce mi-ai dat-o ne-ncetat,
câtă mi-am oprit-o mie,
iar la alții cât-am dat!
Iată, din iertarea multă
care-am tot primit-o eu,
ce ușor mi-am dat-o mie,
iar la alții cât de greu!
Iată, din blândețea dulce
care-ntruna am primit,
cât de larg am fost cu mine,
iar cu alții ce zgârcit!
Și din marea-mi datorie
chiar puținul ce l-am dat,
Doamne, cât e cu mândrie
și cu laude-ntinat!