523.
Adu-Ți aminte, Doamne
Adu-Ți aminte, Doamne,
de ce ni s-a-ntâmplat
și vezi-ne ocara
cea grea, de ne-ndurat,
a noastră moștenire
trecută-i la străin
și cei din altă țară
a' noastre case țin.
Ca văduvă ni-e mama,
căci tată nu avem,
plătite lemne ardem,
plătită apă bem,
vrăjmașii fără milă
ne-alungă îndârjiți
și nu ne dau odihnă
când suntem obosiți.
Noi mâna după pâine
spre-Asiria-am întins
și spre Egipt, căci foamea
și lipsa ne-au cuprins.
S-au dus părinții noștri
care-au păcătuit,
iar noi purtăm păcatul;
azi robii ne-au robit.
Și nimeni nu ne scapă
din mâna lor nici az',
mâncăm cu prețul vieții
o pâine de necaz;
ne ard a' foamei friguri
așa cum arde-un foc,
femei și fete-s, toate,
bătaia lor de joc...
Mai-marii noștri fost-au
și dânșii nimiciți
și toți bătrânii noștri
sunt azi disprețuiți;
cei tineri, duși la muncă,
copiii, la poveri...
Ah, toate, Doamne, toate-s
dureri și iar dureri!