533.

O, Tu, Cel ce trezești cocoșii

O, Tu, Cel ce trezești cocoșii să cânte la același ceas, trezește-mi sufletul și-nvață-l al laudelor Tale glas! O, Tu Cel ce îndrumi cocorii prin întuneric și furtuni, îndrumă pașii vieții mele pe calea celor drepți și buni! O, Tu Ce vezi cum păsărica de orice strop se uită-n sus, fă să nu uit recunoștința de orice dar ce-mi dai, Iisus! O, Tu Ce-asculți privighetoarea cântând și-n noaptea cea mai grea, mă fă să-Ți laud bunătatea pe orice drum m-ar duce ea! O, Tu, Ce-asculți foșnirea frunzei și șoapta undei din izvor, ascultă lacrimile-ascunse din rugăciunea tuturor!