568.
Tu nu-ți dai încă seama
Tu nu-ți dai încă seama
că toate-au un sfârșit,
ci crezi că-n veci vor ține
aceste căi ușoare
și clipele de cântec,
și drumul fericit,
și dulcea primăvară
cu zarea zâmbitoare.
Tu nu-ți dai încă seama
că-n cupa care-o bei
plăcerea-i otrăvită
și unda-i blestemată,
că tot ce strângi din lume,
tot ce culegi și iei
cu lacomă plăcere,
cumplit va arde-odată.
Tu nu-ți dai încă seama
cât pierzi disprețuind
îndemnul conștiinței
ce-nspre Hristos te cheamă
de undeva din taina
ce-a mai rămas veghind
să-ntorci de la păcatul
ce sufletu-ți destramă.
Tu nu-ți dai încă seama,
dar tot ce pierzi acum
și-mprăștii cu risipă
sunt zilele-ți puține,
sunt anii mântuirii
ce ți-i prefaci în scrum,
sunt singura-ți comoară
- și tu ți-o faci ruine...
Tu nu-ți dai încă seama,
dar va veni o zi
când vei vedea cu groază
netrebnica-ți pierzare,
când tot ce vezi pe lume
ai da să poți primi
o singură nădejde
de-a vieții viitoare.