578.
Doamne, nu-i pe lume piatră
Doamne, nu-i pe lume piatră
să nu poți s-o sfarmi odată,
dac-o-ncerci cu foc și apă,
vine-o clipă când se crapă...
Numai inima-mpietrită,
cât o rogi, stă neclintită,
cât o chemi, stă nesimțită,
cât o uzi, stă nerodită.
Refren:
Inimă ne-nduplecată,
cum ai să te frângi odată
pentru veci nevindecată!
Și nu-i fier să nu se poată
încălzi și rupe-odată,
dacă focu-l tot izbește,
vine-un ceas când se topește.
Numai inima greoaie
ani și ani nu se mai moaie;
îți verși lacrime șiroaie
și ea tot nu se-ncovoaie.
...Inimă ne-nduplecată,
când vrei să te frângi odată?
Fier și piatră tot se moaie
cu sudoare și văpaie;
dar pe tine cât ți-ar plânge
și-n iubire cât te-ar strânge
spre-a Lui Cruce și-al Lui Sânge
nici Hristos nu te mai frânge...