592.
De ce nu vii de pe cărări străine
De ce nu vii de pe cărări străine
să-Mi cazi la piept ca un copil iertat?
Eu n-am fugit când numai pentru tine
ca și Isaac am fost pe rug urcat.
De ce nu vii? De ce nu vii?
Eu ca Isaac am fost pe rug urcat...
Mai mult de-atât ce jertfă de iubire
și cui i-ar da mai mult de-atât prin gând:
un fiu pierdut să râdă în neștire
și-un Dumnezeu să cheme lăcrimând?...
De ce nu vii? De ce nu vii
când Dumnezeu te cheamă lăcrimând?...
De ce nu vii când încă sunt aproape?
De ce te-ascunzi când încă te mai chem?
De ce nu simți lumina Mea pe pleoape
și Harul Meu în ceasul tău suprem?
De ce nu vii? De ce nu vii
când te primesc ca Salvator Suprem?...
De ce nu vrei să fii cu Mine-n Slavă,
să colindăm alături ceru-ntreg,
din flori de Rai, din veșnica dumbravă
cu Mâna Mea cunună să-ți aleg?
De ce nu vii? De ce nu vii,
cu Mâna Mea cunună să-ți aleg?
De ce nu vii tu, suflet nehotarnic,
cât încă pot Mântuitor să-ți fiu?
Când vei striga va fi atunci zadarnic,
vei plânge-amar, dar poate prea târziu!
De ce nu vii? De ce nu vii?
Vei plânge-amar, dar poate prea târziu!
Mai mult de-atât, ce jertfă de iubire?
Și cui i-ar da mai mult de-atât în gând?
Un fiu pierdut să râdă în neștire
și-un Dumnezeu să cheme lăcrimând!...
De ce nu vii? De ce nu vii
când Dumnezeu te cheamă lăcrimând?...