593.
În marea de păcate, în valuri de necaz
În marea de păcate, în valuri de necaz,
mai sus de-acestea toate, Golgota stă și az';
din chinuri și pieire, scăparea e la ea;
liman de izbăvire - aceasta-i Golgota!
Atâtea răni amare și plâns nemângâiat
și-atâta frământare sub ea s-au alinat;
căci orișice durere se stinge lângă ea;
izvor de mângâiere - aceasta-i Golgota!
În zilele-ntristate, în nopțile pustii,
aduce neuitate și sfinte bucurii;
viața cea pustie cu ea se va umplea;
izvor de bucurie - aceasta-i Golgota!
Când sufletul suspină de patimi frământat,
acolo îl alină un cântec minunat:
a Crucii Jertfă cântă de taina-nchisă-n ea;
cântarea cea mai sfântă - aceasta-i Golgota!
O inimă zdrobită de plâns nestăvilit
ajunge fericită când harul i-a găsit;
acolo-i mântuirea slăvită ce-i lipsea,
deplina fericire - aceasta-i Golgota!
În fața mării moarte e limpede izvor
ce-n veci de veci împarte viață tuturor.
Țâșnește din vecie și-n veci nu va seca;
izvor de apă vie - aceasta-i Golgota!
Din adâncimi de rele scăparea e în sus,
în orice clipe grele nădejdea e Iisus.
Sub Crucea Răstignirii, în Jertfa de pe ea
e Prețul Mântuirii - aceasta-i Golgota!
Și harul Jertfei Sfinte tot caut să-l înțeleg,
dar n-a fost încă minte să i-l cuprindă-ntreg.
E mai presus de fire, de tot e mai presus...
Și-nfrânt de-a ei mărire mă-nchin și plâng, IISUS!...