Pe căi ce se topesc departe-n zare

Pe căi ce se topesc departe-n zare, eu iar mă duc în lumea de păcat, ca să vestesc iubirea Ta cea mare și Golgota, și Sângele vărsat. Mă duc să bat la fiecare poartă și să vestesc pe Dulcele Iisus, plângând să-i chem din calea cea deșartă spre bucuria Cerului de Sus. Să trec necunoscut prin mii de sate și lumea împrejuru-mi s-o adun, de Domnul și de marea-I bunătate, eu, tuturor, cu lacrimi să le spun. Cu ochii ridicați peste mulțime, cu glasul de profet înflăcărat, vesti-voi Jertfa Dragostei Sublime și toate câte Domnul a răbdat. Voi spune despre Crucea-nsângerată ce-a dus-o fără murmur pe Calvar, de ochii Lui, ca cerul fără pată, scăldați în lacrimi pline de amar... Și voi chema mulțimile la Viață sub Crucea Iertătorului Iisus, să guste-n fericita Dimineață dulceața desfătărilor de Sus. Dar știu că lumea va rămâne rece și inima-și va-nchide tot mai mult, pe-aceleași căi pierdute va petrece atrasă de-al păcatului tumult. Iar eu voi plânge lacrime de jale cu ochii ridicați mereu în sus și voi păși străin pe-o altă cale ca să vestesc la alții pe Iisus.