705.
Cât am pierdut noi pentru Tine
Cât am pierdut noi pentru Tine
e tot ce-n lume-aveam senin.
Ce mult e pentru noi, Iisuse,
dar pentru Tine ce puțin!
Copiii, soarele și casa
ce-n lume numai una ai,
iubirea, libertatea, visul
și tot ce-i unic într-un grai...
Pe toate le-am pierdut, căci anii,
trecuți cu ele, nu mai vin,
nu mai revine viața dusă
și tot ce-a fost a fi senin...
Pierduți sunt anii când mânuța
copiilor ne-ar fi-alintat
și ziua când părinții noștri
nemângâiați s-au mormântat.
Pierdutu-s-a prietenia
cu bucuriile din ea
și tot ce fiecare-n lume
o dată, numai, poate-avea.
Și nu numai o zi, ca-n moarte,
și-o dată Ți le-am dăruit,
trăind, în fiecare clipă
de mii de ori Ți le-am jertfit.
Pe fața noastră, suferința
neșters lăsat-a chipu-i mut
și nimenea pe lumea asta
nu poate-ntoarce ce-am pierdut...
E unic pentru noi aceasta,
dar pentru vecii toți câți vin
și pentru cât în ei ne-așteaptă,
Iisuse Scump, e prea puțin!