716.
Iisuse, Culme minunată
Iisuse, Culme minunată
de unde văd pe Dumnezeu,
ce viață binecuvântată
adus-ai sufletului meu...
E-atâta bunătate-n Tine,
Stăpâne-atât de sfânt și bun,
cât cu-al meu glas printre suspine
în veci eu n-am să pot să spun...
Atâta milă și iubire,
Iisuse-n Tine am aflat,
cât n-o să poată niciodată
să spună-un păcătos iertat.
Atâta dragoste și pace
eu aflu-n Tine, zi de zi,
mai mult decât putut-am crede
sau mi-am putut închipui.
Cu ce înfiorate imnuri
de slavă Ți-aș putea cânta,
când Tu mă faci să simt, Iisuse,
ce nici n-aș fi putut visa.
Cum să-Ți arăt recunoștința,
când Tu mă faci acum să am
atâta har cât niciodată
nici să-mi închipui nu-ndrăzneam.
Cum, când în tot ce pot, Iisuse,
eu sunt atât de slab și mic,
și-n neputința mea, mai vrednic
de Tine n-am nimic, nimic?
Primește-mi jertfa caldei lacrimi
și darul cântecului smult
din fundul unei inimi care
Ți-ar da, dar n-are ce mai mult...