72.
N-auzi tu pașii Lui duioși
N-auzi tu pașii Lui duioși
cum casa-ți înconjoară
și-n ușa ta n-auzi bătând
chemarea Lui ușoară?
/ Chemarea Lui, chemarea Lui,
chemarea Lui ușoară... /(bis)
Când încă-n zori mai strălucesc
a' nopții stele rare,
nu simți pe rouă picurând
duioasa Lui chemare?
/ Duioasa Lui, duioasa Lui,
duioasa Lui chemare... /(bis)
Când bunătatea-I varsă larg
belșugul spre-a ta casă,
nu vezi pe pâine strălucind
chemarea Lui duioasă?
/ Chemarea Lui, chemarea Lui,
chemarea Lui duioasă... /(bis)
Când, rugăciunii răspunzând,
durerea ta se duce,
nu vezi că-n vindecarea ta
chemarea Lui străluce?
/ Chemarea Lui, chemarea Lui,
chemarea Lui străluce... /(bis)
Când și mai mult de ce-ai gândit
îți dă cu-ndestulare,
nu simți că-n bunătatea Sa
străluce-a Lui chemare?
/ Străluce-a Lui, străluce-a Lui,
străluce-a Lui chemare... /(bis)
Când dragostea-nfășoară cald
ființa ta întreagă,
nu simți chemarea Lui cum vrea
la sânu-I să te-atragă?
/ La sânul Lui, la sânul Lui,
la sânu-I să te-atragă... /(bis)
De ce nu vezi, de ce n-auzi,
de ce nu simți cum vine,
de-atâția ani, pe-atâtea căi,
chemarea Lui spre tine?
/ Chemarea Lui, chemarea Lui,
chemarea Lui spre tine... /(bis)