Iubirea mea, Iisuse, mai suie blând spre Tine

Iubirea mea, Iisuse, mai suie blând spre Tine pe firul unei raze, pe visul unui nor; și-n amfora cu miruri, a stărilor divine, Ți-aduce adorarea cu cel mai alb fior... Aș vrea să-Ți nalț din toată ființa mea cea nouă, cu freamăt ca din frunză, cu taină ca din stea, un dor ce să se-mbrace în irizări de rouă și-un cer ce se răsfrânge pe toată fața mea... Și-aș vrea să-Ți duc din toate pădurile o șoaptă, din ape - o tăcere, din munți - un curcubeu; și toate să le suie pe calea cea mai dreaptă iubirea care intră ea, doar, la Dumnezeu... Iubirea mă-nsoțește când celelalte, toate, rămân tot mai în urmă cu aripile moi; cu ea mai vin la Tine, ea singură mai poate... Sărută-ne o dată, Iisuse, pe-amândoi!