735.
Nu-Ți pot privi lumina, căci ochii mei de lut
Nu-Ți pot privi lumina, căci ochii mei de lut
mi-i arde strălucirea, ci stau uimit și mut.
Nu-Ți deslușesc Cuvântul, nici Taina nu-Ți dezleg,
cu mintea mea săracă privesc și nu-nțeleg.
Urechea mea ascultă, ființa-ntreagă-mi vrea,
dar ce puțin cuprinde din tot ce-i lângă ea!
Ce mult aș vrea, Iisuse, din tot ce-aud cu jind,
netăinuit dorința și gândul să-Ți desprind.
Mi-aplec spre-a' Tale glezne obrajii-nlăcrimați,
cerându-Ți adevărul ce nu-l văd să-mi arați.
Și să mă nalți pe Stânca la care n-am ajuns,
de unde tot adâncul să-Ți pot vedea pătruns.