741.
Păzește-mă, Doamne, că-n Tine mă-ncred -
Păzește-mă, Doamne, că-n Tine mă-ncred -
eu zic către Domnul, aleasa-mi Iubire -
Tu, Doamne, ești Stânca pe care eu șed;
Tu, Doamne, ești singura mea fericire.
Și sfinții din țară, poporul curat,
sunt toată plăcerea ce-o am eu pe lume.
Mulți oameni la idoli și zei s-au plecat,
eu nu le-aduc jertfe și nu le pun nume.
Căci Domnul îmi este întregul avut
și-a mea moștenire ce sorțul mi-ndreaptă;
comoară plăcută la sorți mi-a căzut
și-o scumpă-avuție pe mine m-așteaptă.
Eu laud pe Domnul ce-n veci îmi dă sfat,
chiar noaptea-mi dă-n suflet povață curată;
în față pe Domnul Îl am necurmat,
când El mi-e de-a dreapta, nu cad niciodată.
De-aceea sunt vesel și-n veci bucuros,
în suflet mi-e cântec și-n trup liniștire...
Tu n-ai să-mi lași duhul în noaptea de jos
și n-ai să îngădui să văd putrezire.
Tu, Doamne-arăta-mi-vei a' vieții cărări
că-n Fața Ta sfântă e-n veci bucurie,
mereu tot mai scumpe și noi desfătări
la dreapta Ta fi-vor pe veci de vecie.