749.
O Doamne-n Tine eu mă-ncred, să nu fiu de rușine
O Doamne-n Tine eu mă-ncred, să nu fiu de rușine,
mă scapă Tu-n dreptatea Ta și nu uita de mine!
Ascultă-mă și-mi fii mereu o Stâncă-ocrotitoare,
căci Tu ești Cetățuia mea și Stânca mea cea tare!
Tu mă povățuiești mereu pentru-al Tău Mare Nume
și-n veci mă vei călăuzi pe drumul Tău prin lume.
O, scoate-mă din lațu-ntins de-ai mei vrăjmași în cale,
Tu ești Ocrotitorul meu cu aripile Tale!
În Mâna Ta mi-ncredințez eu duhul pe dreptate,
Tu mă vei izbăvi pe veci o, Doamne-Adevărate.
Urăsc pe cei ce se-alipesc de idolii din lume,
ci-n Dumnezeu mă-ncred mereu și-n Marele Său Nume.
O, fă-mă să mă-nveselesc de marea Ta-ndurare,
că vezi neliniștea ce-o am și-mi știi vina cea mare!
La cei vrăjmași nu mă vei da, ci da-mi-vei largă cale,
ai milă, Doamne, când Te chem, căci sunt în greu și-n jale!
Mi-s sufletul și trupul meu topite de-ntristare,
mi se sfârșește viața-n plâns și anii-n suspinare,
puterile mi s-au sleit din cauza vinei mele,
a' mele oase putrezesc de chinurile grele. (...)
Eu în nechibzuință-am zis: "Sunt izgonit de Tine..."
dar Tu-auzit-ai ruga mea strigată cu suspine.
Iubiți-L dar pe Domnul toți cei câți El vă iubește,
căci El pe cei buni va iubi, pe mândri pedepsește! (...)