751.

Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme pe pământ

Voi binecuvânta pe Domnul în orice vreme pe pământ, de-a pururi pe-ale mele buze va fi al laudei Lui cânt... În El se laudă-al meu suflet - s-asculte cei nenorociți; nălțați pe Domnul toți cu mine, veniți să-L lăudăm smeriți! Eu L-am căutat și El răspuns-a, din orice temeri m-a scutit, spre El când îți întorci privirea, te luminezi desăvârșit... și nicicând nu ești de rușine, căci oricând strigă cel sărac l-aude Dumnezeu și-l scapă de toți cei ce necaz îi fac. Al Domnului puternic înger va tăbărî-mprejurul lor și-n veci, pe câți se-ncred în Domnul, îi scapă, dându-le-ajutor. Gustați și veți vedea cu toții ce bun e Domnul și-ndurat! Ferice-n veci de omul care se-ncrede-n El cu-adevărat! (...)