752.
Apără-mă Tu, o Doamne, de vrăjmașii mei cu bine
Apără-mă Tu, o Doamne, de vrăjmașii mei cu bine
și Te luptă Tu cu-aceia ce se războiesc cu mine!
Ia-Ți Tu pavăza și scutul și Te scoală de-mi ajută,
scoate-Ți sabia-mpotriva celor ce mă persecută!
Zi-mi Tu inimii: "Eu fi-voi răsplătirea ta-n viață,"
rușinați și-nfrânți să fie cei ce-mi sunt vrăjmași pe față.
Ca pe pleava ce-o ia vântul să-i alunge sfinții îngeri,
drumul lor să fie-n beznă cu alunecuș și plângeri!
Căci ei lațul mi-l întinse, fără pricină, pe-o groapă,
fără ca să am vreo vină, să-mi ia viața, groapa-mi sapă.
Să-i alunge, să-i ajungă prăpădul pe neașteptate
și să piară-n lațul care mi-l întind cu răutate!
Atunci sufletu-mi în Domnul va cânta de fericire,
toate oasele-mi striga-vor: "Plin ești, Doamne, de mărire.
Cine poate, ca și Tine, pe-un nevinovat să-l scape
de cel tare ce-l apasă și îl fură să-l îngroape?" (...)