759.
Salvează-mă, Doamne, prin numele Tău
Salvează-mă, Doamne, prin numele Tău
și fă-mi Tu dreptate cu-a' Tale puteri,
a mea rugăciune mi-auzi, Domnul meu,
când gura mea strigă din multe dureri!
Căci, iată, străinii încep a veni,
cu grea silnicie viața să-mi ia;
ei nu vor, o Doamne, de Tine a ști,
departe-i de dânșii cunoașterea Ta.
Dar mie mi-e Domnul pe veci ajutor,
El pururea-i sprijin la sufletul meu,
tot răul va-ntoarce pe cei ce mi-l vor,
Tu, Doamne-i vei pierde, căci bun ești mereu.
Atunci, cu drag, jertfe-Ți voi da pe deplin,
slăvind al Tău Nume Cel Bun-Voitor,
căci El mi-e scăpare din orișice chin
și ochii vedea-mi-vor dorințele lor.