760.
Doamne, ia-mi aminte ruga, de-al meu strigăt nu Te-ascunde
Doamne, ia-mi aminte ruga, de-al meu strigăt nu Te-ascunde,
ci-mi ascultă-a' mele cereri, mi le-ascultă și-mi răspunde!
Mă ascultă, căci în temeri rătăcesc și-n frământare,
căci vrăjmașii mei asupră-mi fac și larmă, și-apăsare!
M-asupresc cu nedreptate, urmărindu-mă-n mânie,
inima mi se-nfioară, mă-ngrozește-a lor urgie;
și grăiesc: ca porumbelul, de-aș avea și eu aripă,
aș zbura de-aici departe și-aș afla odihnă-o clipă.
Aș fugi cât mai departe, să-mi fac casa-ntr-o pustie,
nimenea să nu mă vadă, nimenea să nu mă știe...
Aș fugi cât mai degrabă într-un loc de-adăpostire
de-acest vânt așa năprasnic, de-acest vifor de-asuprire.
Doamne, risipește-i astăzi și-a lor limbă să se-mpartă,
căci în orice zi-n cetate numai silă văd și ceartă!
Zi și noapte ei pe ziduri ocolesc după cetate
iar năuntrul ei sunt numai fărdelegi și răutate...
Desfrânarea-i șade-n mijloc și s-arată-n mii de fețe,
vicleșugul și-nșelarea nu-i lipsesc de pe piețe.
Nu vrăjmașul mă jignește, că-aș răbda și n-aș răspunde,
nu dușmanul vine-n contră-mi, că-aș fugi și m-aș ascunde.
Ci tu, cel pe care-n viață l-am crezut cu mine una
tu, cu care-am fost prieten... frați de cruce-ntotdeauna,
tu, cu care-am dus odată o plăcută prietenie
și mergeam în Casa Sfântă ca-ntr-o veșnică frăție (...)