765.
Da, numa-n Dumnezeu se-ncrede de-a pururi sufletu-mi, mereu
Da, numa-n Dumnezeu se-ncrede de-a pururi sufletu-mi, mereu,
căci de la El întotdeauna veni-va ajutorul meu.
El mi-este Stânca, și-Ajutorul, și Turnu-n care voi scăpa,
de-aceea, niciodată-n viață și nimeni nu m-a clătina.
Dar până când asupra unui om necăjit vă năpustiți
și cât veți mai căuta cu toții să-l doborâți și nimiciți
ca pe-un zid gata să se surpe sau ca pe-un gard de dărâmat?
Ei pun la cale să-l doboare de sus pe cel nevinovat.
Le place-n veac numai minciuna a spune-o și-a o asculta,
cu gura binecuvântează, dar blestemă cu inima...
Tu, suflete, te-ncrede-n Domnul, nădejdea vine de la El!
Da, El mi-e Stânca și-Ajutorul și nu mă voi clinti defel.
Pe Dumnezeu se-ntemeiază și slava, și-ajutorul meu;
puterea mea și adăpostul îmi este numai Dumnezeu.
Încredeți-vă-n El, popoare, în orice-mprejurări v-aflați!
El este Adăpostul nostru, Lui inimile vă vărsați!
Da, oamenii sunt o nimica, minciună-s toți copiii lor;
puși în cântar toți laolaltă ar fi ca aburul ușor.
În asuprire nu vă-ncredeți, nici cu răpiri nu v-amăgiți!
Când cresc averile, de ele voi inima nu v-o lipiți!
O dată Dumnezeu vorbit-a, de două ori am auzit,
că-n veci puterea este numai a Dumnezeului Slăvit.
A Ta-i și bunătatea, Doamne, că veșnic Bun Tu Singur ești,
Tu fiecărui om odată dup-a' lui fapte-i răsplătești.