766.
Ascultă-mi glasul, Doamne, ascultă-mi-l când gem
Ascultă-mi glasul, Doamne, ascultă-mi-l când gem,
mă scapă de vrăjmașul de care eu mă tem!
Păzește-mă de curse, de oamenii stricați,
de ceata zgomotoasă a celor blestemați!
Ca sabia li-e limba și-ntruna și-o ascut,
zvârlind cu vorbe-amare în cel ce n-are scut.
Ei trag pe-ascuns în omul ce nu e vinovat,
lovindu-l fără teamă când nu s-a așteptat.
Se-mbărbătează-n rele, țin sfat cum vor lucra,
când pun la cale cursa, zic: "Cine ne-a vedea?"
Urzesc nelegiuirea și zic: "Am izbutit!..."
Lăuntrul lor din suflet ca iadu-i de cumplit.
Dar Dumnezeu aruncă săgeți asupra lor,
deodată-i vezi cum grabnic ei cad loviți și mor.
Căderea li se trage din limba lor cea rea,
toți câți îi văd se miră, din cap vor clătina
și-nfricoșați zic: "Iată lucrarea Domnului!"
Toți recunosc c-aceasta e numai plata Lui.
Dar cei fără prihană în Domnul sunt scutiți,
se laudă cu toții că-n El sunt fericiți.