778.
Se vorbește oare de-a Ta bunătate
Se vorbește oare de-a Ta bunătate,
în mormânt și-n locul cel de nepătruns
și credincioșia Ta, Preaîndurate,
cunoscută-i oare în adâncu-ascuns?
Cunoscute-s oare lucrurile Tale
minunate-n locul cel întunecat?
În Țara Uitării oare-a Ta dreptate
cine-o va cunoaște, când e tot uitat?
Doamne, eu la Tine cer ajutorare,
dimineața ruga-mi către Tine-ndrept;
de ce-mi lepezi, Doamne, sufletu-n strâmtoare
și-Ți ascunzi Tu Fața când Te caut și-aștept?
Eu, din tinerețe, plâng și trag pe moarte,
în a' Tale spaime nu știu ce să fac,
marea Ta mânie trece peste mine,
nimicit de spaime fără vlagă zac.
Spaimele mă-nconjur zilnic ca niște-ape,
dintr-o dată-n totul sunt înfășurat,
depărtași de mine prieteni și tovarăși,
chiar cei mai de-aproape mi s-au depărtat...