786.
Când înapoi adus-a Domnul pe prinșii noștri de război
Când înapoi adus-a Domnul pe prinșii noștri de război,
parcă visam că-ntorși sunt iarăși napoi cei din Sion, napoi.
Atunci, în marea bucurie, de strigăt gura ne-o umpleam
și cu nespusă veselie cântam, din inimă cântam;
atunci spuneam printre popoare (mirați de ceea ce-am văzut)
mărețe lucruri pentru dânșii făcut-a Dumnezeu, făcut.
Da, Domnul a făcut mari lucruri, minuni nespuse pentru noi,
de-aceea noi avem acuma șuvoi de bucurii, șuvoi...
Pe ceilalți prinși de luptă-ai noștri napoi adu-ni-i, Doamne, Tu
ca niște râuri de la Miazăzi adu-ni-i, Doamne, Tu, adu!
Toți cei ce seamănă cu lacrimi și umblă pe ogor plângând,
odată, plini de veselie, cântând vor secera, cântând.
Cel ce pe brazde-n plâns aruncă sămânța singur, fără soți,
cu nesfârșită bucurie toți snopii și-i va strânge, toți!