788.
O Doamne, Tu mă cercetezi și mă cunoști prea bine
O Doamne, Tu mă cercetezi și mă cunoști prea bine,
știi când stau jos și când mă scol, știi gândul care-mi vine;
știi când mă duc, știi când mă culc, știi orice căi a' mele,
cuvântul nici n-ajung să-l spun și-l știi în toate cele;
din orice parte mă-nconjori, pui Mâna-Ți peste mine,
un plan atât de minunat prea nalt e să-l pot ține;
unde-aș fugi de Duhul Tău, de Fața Ta departe? -
căci pretutindenea ești Tu prezent și fără moarte.
În ceruri dacă m-aș sui, acolo ești de față;
în locul morții să cobor, acolo ești viață!
Aripi de zori dac-aș lua la mare a mă duce
și-acolo fi-va Mâna Ta și Dreapta-Ți să m-apuce.
De zic: "În noapte voi scăpa", și noapte se va face,
la Tine, orice noapte-ar fi, lumină s-ar preface;
de-ar fi-ntuneric nepătruns, la Tine-i zi senină
și noaptea strălucește ca o zi de soare plină.
Tu m-ai tocmit și m-ai țesut în sânul mamei mele;
Te laud cât de minunat sunt, Doamne-n toate cele.
A' Tale lucruri toate sunt adânci și minunate;
atât de bine-acum le văd cu sufletul meu, toate. (...)
Ce nepătrunse mi se par a' Tale gânduri, toate,
și cât de multe, Doamne, sunt, cât sunt nenumărate!...
Le număr... și-s mai multe ca nisipul de pe ape,
mă scol... și tot cu Tine sunt, de Tine mai aproape (...)
O, cercetează-mă acum și inima-mi cunoaște,
mă-ncearcă, Doamne, ca să vezi ce gând în mine naște!
Vezi dacă sunt pe-o cale rea - pe căile mâniei -
și du-mă Tu pe calea Ta, pe Calea Veșniciei!...