843.
Colo Sus și cel mai Sus
Colo Sus și cel mai Sus,
sunt doi sori cum alții nu-s;
în lumina făr-apus
șade Maica, șade Maica și Iisus;
Fiul stă pe-un tron arzând,
Maica-n dreapta Lui șezând,
Maica-n dreapta Lui șezând...
Refren:
Colindăm, colindăm, Doamne, colind. (bis)
Dintre coruri răsunând,
Fiul zice Maicii blând:
- Maică, mai gândești acum
la al Crucii, la al Crucii noastre drum?
Îți mai vine-n gând cumva
cât ai suferit cândva,
cât ai suferit cândva?
- Domnul meu și Fiul meu
- zice Maica - ce spun eu?
Greul parcă-a fost un vis,
azi e-un veșnic, azi e-un veșnic Paradis;
scurt a fost amarul chin
și-azi e-un Rai pe veci senin,
și-azi e-un Rai pe veci senin...
Lângă Tine, Fiul meu,
nicăieri nu mi-a fost greu,
toată fericirea mea
după Tine, după Tine se ținea;
iar acum cu Tine-n Rai,
fericirea n-are grai,
fericirea n-are grai...
- Spune-Mi, dulce Maica Mea,
mai e ceva care-ai vrea?
- Da, Mântuitorul meu:
fericirea, fericirea ce-o am eu
s-o dai și la câți mai sunt
cum am fost noi pe pământ,
cum am fost noi pe pământ!...