862.
Era odată-o tainică grădină
Era odată-o tainică grădină
în care Domnul Se ruga plângând
și fața Lui cea plină de lumină
era-ntristată până la mormânt.
De multe ori pe față El căzut-a
și Se ruga cu lacrimi de nespus:
"Să treacă, Tată, să nu beau paharul!",
paharul suferinței lui Iisus.
O, Ghetsimani, grădina suferinței,
în tine Domnul plâns-a cu amar
și El Se-mbracă-n haina umilinței
și-Și pregătește drumul spre calvar.
O, Ghetsimani, grădină neuitată,
tu ai văzut durerea lui Iisus,
pe Iuda cum L-a sărutat odată
pe Domnul strălucirilor de Sus.
O, Ghetsimani, aș vrea să fiu în tine,
să văd și locul unde Domnu-a plâns,
să plâng și eu cu lacrimi și suspine,
să plâng, căci Domnul pentru mine-a plâns!