867.
Pe Crucea Golgotei stă Harul zdrobit
Pe Crucea Golgotei stă Harul zdrobit,
răbdând Răstignirea tăcut și smerit;
păcatele lumii amar apăsau,
prostia și ura sălbatic loveau.
O, Har nesfârșit,
Iisus Preaiubit,
ce mult datorăm
ca viața să-Ți dăm!
Seninul deasupra sub nori s-ascundea,
pământul sub Cruce de patimi gemea,
tot iadul cu ură lovea, chinuind,
dar Harul îndură și moare iubind.
Iisus, blând, privește spre Tatăl mereu,
mai tare e Tatăl ca orișice greu,
mai mare-i iubirea ca vina cea grea,
iubirea-i puterea, Iisus este ea.
Fecioara și Maica de Cruce s-a prins,
tot sufletu-i arde străpuns și aprins;
că-n orișice jertfă a fiilor sfinți
și-aduc și-a lor parte zdrobiții părinți.
Stă frânt ucenicul iubit, suspinând,
iubirea alături rămâne oricând;
cât veacul e ură și lumea e rea
iubirea-i pe cruce, iubirea-i sub ea.
Dar vine și Ziua Iubirii curând,
Hristos va învinge, pe veci rămânând;
pieri-va tot răul de orișice fel,
Hristos va învinge, că Veșnic e El...