879.
Drumul cel nemaisfârșit

Drumul cel nemaisfârșit
gata-i să înceapă,
anii tăi ce i-ai trăit
au trecut cum n-ai gândit,
iute, ca o apă.
S-au dus gândurile mari
ce le-aveai odată,
îți cad zidurile tari
și-n curând și tu dispari
frânt ca de-o săgeată.
Cerul de deasupra ta,
morții de sub tine
stai din când în când așa
să întrebi ce sfat ți-ar da
timpului ce-ți vine.
Nu ce-au zis cei morți trăind,
ci ce-ar zice-acuma
dintre flăcări ispășind,
sau din groapă putrezind
...asta crede numa'!
Și ia seamă să n-ajungi
cu cărarea lată,
căci pe Domnul de-L alungi,
de la vaietele lungi
nu scapi niciodată!