880.
Bate moartea la fereastră, sufletul să mi-l răpească
Bate moartea la fereastră, sufletul să mi-l răpească
și eu nu sunt mântuit, căci la moarte n-am gândit.
Am fost tânăr și-n putere și-am gândit să-mi fac avere,
iar acuma la sfârșit mă văd singur părăsit.
Moarte, moarte-ngăduiește, firul vieții mi-l lungește,
avuția să mi-o dau, viața veșnică s-o iau.
Mântuire, mântuire, eu am veșnică pieire.
Lumea-ntreagă dac-aș da nu mă pot răscumpăra.
Pe Hristos cine-L primește și Cuvântul Lui păzește
prin răscumpărarea Sa, mântuire poate-afla.
Doamne, ai milă de mine, fă-mă să mă-ntorc la Tine,
ca să n-ajung părăsit, să nu mor nemântuit!